Se ştie ca viaţa, de la prima ei celula, s-a născut în mediul acvatic. Lunga evolutie a vieţii, de la începuturile ei pana astăzi, este legată de apa , o componenta indispensabila a tuturor organismelor. Apa este în acelaşi timp, mediul în care are loc schimbul de substanţe din natura si unul dintre principalele produse alimentare. Astfel, omul are nevoie zilnic de aproximativ 3 litri de apa, iar unii arbori mari consuma cateva sute de litri de apa pe zi.
Apa este un mediu în care traiesc cele mai numeroase si felurite organisme. În natura nu se găseşte apa fără viaţa, de la cele mai simple pană la cele mai complexe organisme. Apele puternic poluate au si ele unele microorganisme adaptate; de aceea putem considera apa ca o componenta indispensabilă a naturii vii.
Referitor la numărul pestilor dintr-o apa, este neapărat necesar sa ştim ca el depinde de un anume echilibru al compozitiei apei. Dacă acest "echilibru" se strica peste o anumită limita, adică peste un minim suportabil (legea minimului), unele vietaţi dispar. Este suficient ca un singur factor sa fie necorespunzător, pentru ca un anume tip de vietate sa dispară din locurile unde altădată se afla în număr foarte mare.
Pentru un pescar sportiv este foarte util sa recunoască principalele procese de viaţa din apa în care pescuieste, de aceste cunostinte depinzand succesul unui pescuit.
Pentru un pescar sportiv este foarte util sa recunoască principalele procese de viaţa din apa în care pescuieste, de aceste cunostinte depinzand succesul unui pescuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu